Dată eveniment:
Oră începere 12:00 AMseptembrie 2, 2022
Cărți, povești și un…brotăcel simpatic, alături de copiii din comuna 𝐂𝐢𝐳𝐞𝐫.
Ieri am poposit la #Cizer, unde am cunoscut cei mai minunați #copii. Timp de 2 ore, #Mormocel, care nu putea lipsi din excursia noastră, le-a spus micuților #povestea vieții lui, le-a prezentat cele mai frumoase din #SecțiaCopii, iar alături de Chirila Alina, Natta Timush și #Eva, au țesut cele mai frumoase semne de carte, pe care le-au decorat și le-au laminat, astfel încât să le poată folosi cât mai mult în noul an școlar care bate la ușă! Copiii au avut parte și de o surpriză …de data aceasta, din partea d-lui primar 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐏𝐚𝐯𝐞𝐥, care a venit să îi vadă. Și nu oricum, ci cu #pizza și #suc !
„Activitatea de la Cizer reprezintă începutul unei frumoase colaborări între Biblioteca Județeană Sălaj, Primăria Cizer și biblioteca publică din Cizer. Însă acest model ar putea fi preluat și de alte primării din #Sălaj, astfel încât să dăm startul unei noi etape în parteneriatul dintre biblioteci, autorități locale și comunitate”, a declarat 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧, managerul #BiblioteciiJudețeneSălaj. „Mulțumim încă o dată d-lui primar 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐏𝐚𝐯𝐞𝐥 pentru invitație și colegei noastre de la 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚 𝐂𝐢𝐳𝐞𝐫, Diana Criste, pentru sprijin”, a adăugat 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧.
Imagini din cadrul evenimentului: